Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială se doreste a fi o reparatie a drepturilor incalcate, este adevarat ca o reparatie tarzie insa tot o reparatie.

Apar insa diferite probleme referitoare la aplicarea acestei legi intrucat, chiar daca se prevede faptul ca nu se va “tine seama de perioada dintre instaurarea regimului comunist in Romania si intrarea in vigoare a legii”, suspendandu-se astfel termenul de valabilitate al inventiei, titularul unui astfel de drept se va lovi de numeroase dificultati practice.

Prima dintre aceste probleme si cea mai importanta ar fi pe cine sa cheme in judecata. Proiectul de lege nu prevede daca statul ar trebui sa fie cel in masura sa plateasca aceste despagubiri, din ce fonduri si care sa fie autoritatea care sa administreze aceste fonduri astfel incat singura posibilitate ar fi sa fie actionat beneficiarul direct al inventiei, si anume intreprinderea care a utilizat inventia fara drept, lucru foarte dificil tinand cont de faptul ca marile intreprinderi in care s-au aplicat de-a lungul anilor inventiile au fost desfiintate, privatizate sau vandute, astfel incat va fi greu sa se gaseasca succesorul in drepturi a respectivei intreprinderi care sa plateasca despagubiri pentru utilizarea unei inventii acum mai bine de 20 de ani.

A doua problema ar fi demonstrarea contrafacerii inventiei avand in vedere timpul scurs de la momentul inregistrarii brevetului – respectiv inventatorul sau succesorul lui in drepturi ar trebui sa demonstreze faptul ca intr-o anumita perioada de timp a fost folosita inventia creata de el, intrucat in cea mai mare parte inventiile respective nu mai sunt acum utilizate tinand cont de dezvoltarea tehnica din ultimii ani.

In al treilea rand, si poate cel mai interesant ca si finalitate ar fi deosebit de dificil de evaluat prejudiciul creat prin exploatarea fara drept a inventiei intrucat ar trebui sa se demonstreze valoarea adaugata de catre inventie produselor obtinute in trecut, lucru foarte greu de realizat prin intermediul unei expertize in cadrul unui proces.

Avocat Elena Grecu, consilier in proprietate industriala

1. Placheta  cu TEL VERDE pentru siguranta alimentelor – obligatorie din 09 martie 2010

Pe 9 februarie 2010 s-a publicat in Monitorul Oficial Ordinul nr. 5 din 04.02.2010 emis de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pt Siguranta Alimentelor privind informarea consumatorilor in legatura cu produsele si serviciile supuse controlului sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor care sunt puse la dispozitia acestora de catre persoanele fizice si juridice.

In baza acestui ordin toate  persoanele fizice si juridice care pun la dispozitia consumatorilor produse si servicii supuse controlului sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor sunt obligate sa afiseze la loc vizibil, respectiv la intrarea si iesirea din unitate, precum si langa casele de marcat in spatiul de comercializare sau, dupa caz, de prestare a serviciilor, un anunt cu numarul de telefon TEL VERDE: 0800.826.787- linie telefonica cu apelare gratuita, precum si adresele, numerele de telefon/fax si adresele de e-mail ale directiilor sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, in a caror raza teritoriala se afla persoana fizica sau juridica, in vederea formularii de sesizari/reclamatii.

Anuntul mentionat mai sus va fi inserat pe o placheta ce va contine adresa site-ului oficial al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor: www.ansvsa.ro

Placheta va avea dimensiuni de minim 20cmx20cm si va fi realizata prin grija persoanei fizice sau juridice care pune la dispozitia consumatorilor produse si servicii care sunt supuse controlului sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor.

Acest ordin se aplica si persoanele fizice si juridice care detin site-uri de e-commerce in masura in care ofera produse si servicii supuse controlului sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor. Acestea  sunt obligate sa prezinte pe prima pagina a site-ului propriu un link catre adresa oficiala de web a Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor: www.ansvsa.ro

Intrebarea fireasca a celor direct vizati este: care va fi sanctiunea pentru nerespectarea acestui ordin? Evident, asa cum mentioneaza si ordinul in cauza, sanctionarea se face «potrivit prevederilor legale in vigoare « . Doar ca faptele si persoanele care pot sa constate contraventii si sa aplice sanctiuni se stabilesc prin hotarare de guvern. O astfel de hotarare este inexistenta la acest moment.

2. Guvernul Romaniei emite Programele anuale pe 2010 in domeniul turismului

Pe 5 februarie 2010 au fost publicate in Monitorul Oficial atat Programul anual de dezvoltare a destinatiilor si a produselor turistice cat si Programul anual de marketing si promovare.

Ideea celor doua programe nu este noua in legislatia noastra. Ea a aparut in 1998 odata cu Ordonanta 8 din 1998 privind constituirea Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului. Cu toate acestea, abia incepand cu 2006 putem sustine ca s-a creat precedentul in adoptarea anuala acestor programe.

Programul anual de dezvoltare a destinatiilor si produselor turistice pe 2010 urmareste in linii mari aceleasi obiective ca si cel pe 2009 cu mici modificari la nivelul mijloacelor prin care se realizeaza aceste obiective.

Astfel, programul din 2009, in vederea imbunatatirii calitatii serviciilor turistice din Romania a implementat programul “Steagul Albastru – Blue Flag”, pentru imbunatatirea calitatii plajelor si porturilor din Romania. Programul din 2010 nu face decat sa dispuna continuarea acestui program.

In ce priveste participarea Romaniei in cadrul unor proiecte comune initiate pe plan intern si international in domeniul turismului, Programul de dezvoltare a turismului pe 2010 mentioneaza derularea urmatoarelor proiecte :

a) proiectul comun cu Comisia Europeana – EDEN – “Destinatii europene de excelenta”;  - Acest proiect a fost prevazut si in Programul pe 2009 in care Romania a excelat cu destinatiile din Depresiunea Horezu si Parcul natural Apuseni)

b) proiectul comun cu Comisia Europeana – CALYPSO – privind dezvoltarea turismului social, organizarea unei conferinte regionale si tiparirea unei brosuri;

c) proiectul ONEST – Open Network for European Sustainable Tourism, in cadrul proiectului “Knowledge Networks for the Competitiveness and Sustainability of European Tourism” al Comisiei Europene;

d) proiectul Traditional Mountain Villages – in cadrul Programului South-East Europe al Comisiei Europene;

e) proiectul Dezvoltarea turismului in zona transfrontaliera Romania-Bulgaria, in cadrul Programului de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria;

Programul anual de marketing si promovare din 2010 urmareste promovarea celor mai importante destinatii si forme de turism din Romania pe piata interna si pe principalele piete turistice din strainatate. Acesta cuprinde in linii mari aceleasi dispozitii ca programul de marketing si promovare din 2009, diferentele fiind de forma si nu de fond.

3. Mai avem microintreprinderi in 2010 ?

Codul fiscal, la titlul destinat impozitului pe venituri din microintreprinderi mentioneaza in art. 107 (1) urmatoarele :

Cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor este: 2% in anul 2007; 2,5% in anul 2008; 3% in anul 2009.

La sfarsitul anului trecut a fost larg mediatizata problema supravietuirii acestui tip de impozit in 2010 avand in vedere ca actualul cod fiscal nu mentiona vreo cota dincolo de anul 2009.

Toate sperantele, interpretarile si zvonurile in favoarea continuarii existentei impozitului pe venituri ale microinteprinedrilor au luat sfarsit pe 28 ianuarie 2010 odata cu publicarea in M.Of. a  Ordinului 101/ 28.01.2010 al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala privind modificarea din oficiu a vectorului fiscal pentru contribuabilii care la 31 decembrie 2009 erau inregistrati ca platitori pe venitul microintreprinderilor

Potrivit Ordinului , vectorul fiscal al contribuabililor care la 31 decembrie 2009 erau inregistrati in evidentele fiscale ca platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor se modifica, din oficiu, incepand cu 1 februarie 2010, de catre organul fiscal competent.

Incepand cu obligatiile aferente lunii ianuarie 2010, cu termen de declarare 25 februarie 2010, contribuabilii care la 31 decembrie 2009 erau inregistrati in evidentele fiscale ca platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor se inregistreaza ca platitori de impozit pe profit.

Modificarea din oficiu a vectorului fiscal se va realiza cu ajutorul unei aplicatii informatice puse la dispozitie de Directia generala de tehnologia informatiei.

4. Legea privind taxa pe fast-food.

La data de 5 ianuarie 2010 a fost afisat pe site-ul Ministerului Finantelor, spre dezbatere publica, proiectul de hotarare de guvern de introducere a taxei pe produsele fast-food.

Proiectul ar urma sa modifice legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii adaugand o noua « taxa pe viciu » alaturi de cea pentru tutun si bauturi alcoolice.

Proiectul de lege prevede ca  « in scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun si bauturi alcoolice, altele decat vinul si berea, prevazute in prezenta lege, pentru descurajarea consumului de produse alimentare nerecomandate cu continut crescut de sare, grasimi, zahar,  precum si cu aditivi alimentari se instituie unele contributii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sanatatii. Contributiile realizate vor fi utilizate pentru finantarea cheltuielilor de sanatate.”

In ce priveste lista produselor alimentare nerecomandate, proiectul de lege se limiteaza in a mentiona doar ca o astfel de lista va fi aprobata prin hotarare a Guvernului.

Proiectul de lege nu prevede care va fi cuantumul de contributii insa mentioneaza ca acesta va fi stabilit in urma negocierilor dintre Ministerul Sanatatii si persoanele juridice:

« Persoanele juridice care produc, importa sau prepara alimente nerecomandate cu continut crescut de sare, grasimi, zahar, cu aditivi alimentari, contribuie astfel:

1. pentru produsele tip fast-food, produse de patiserie-cofetarie, snacksuri si chipsuri cu suma de……..

2. pentru bauturi racoritoare  cu exceptia apei plate imbuteliate sau apei minerale imbuteliate si a sucurilor naturale proaspete din fructe si legume cu suma de……..”

In expunerea de motive Ministerul Sanatatii sustine ca proiectul are la baza Cartea alba privind strategia pentru combaterea excesului de greutate si a obezitatii, adoptata in mai 2007  de Comisia Europena.

Desi Ministerul Sanatatii, in graba sa de a colecta taxele aferente,  stipuleaza ca aceste contributii «  se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sanatatii Publice incepand cu data de 1 martie 2010.”, proiectul de lege nici macar nu s-a inregistrat la Senat pentru dezbatere.

Autor : Oana Albu- Avocat
Cabinet de avocat Elena Grecu

Imaginea exprima caracteristicile exterioare, fizice ale persoanei si nu insusiri comportamentale. Este vorba de trasaturile fizice ale persoanei, dar notiunea a fost extinsa si la voce, care este considerata a fi un atribut al personalitatii.[1]

Natura juridica a dreptului la propria imagine este controversata. Opinia dominanta este aceea potrivit careia acest drept deriva din dreptul la viata privata, respectul acesteia presupunand si respectul imaginii fiecarei persoane.

In schimb, exista si pareri conform carora dreptul la propria imagine are anumite particularitati care ii imprima o anumita independenta fata de dreptul la viata privata. Dupa cum remarca unii autori, „nu se poate pune semnul egalitatii intre faptele cere lezeaza dreptul la propria imagine si cele care lezeaza viata privata, deoarece nu este exclus ca intre imaginea reprosata si viata privata sa nu existe nici o legatura”[2]

Constitutia României limiteaza, prin art. 30 alin. (6), exercitiul libertatii de gândire si de exprimare, potrivit caruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

Un caz in jurisprudenta recenta este cel al Cameliei Potec, campioana olimpică la înot de la Atena. Sportiva a formulat o cerere de chemare in judecata impotriva revistei „Cosmopolitan” solicitand despăgubiri de 150.000 de euro.

Cauza acestei actiuni este folosirea de catre revista a imaginii şi a numelui sportivei pentru a face reclamă unor produse cosmetice, încălcandu-i-se astfel dreptul la imagine si dreptul la nume al acesteia. Camelia Potec a aratat în acţiunea dedusă judecăţii că a fost aleasă să reprezinte în România imaginea marcii „Omega”. In scopul promovarii, elveţienii au invitat pe reprezentanţii revistei Cosmopolitan în Elvetia, la St. Moritz. Sportiva susţine că redactorul acestei reviste, în loc să se intereseze de relaţia Potec – Omega, s-a limitat la a se interesa de produsele cosmetice pe care Camelia Potec le foloseşte. Sportiva sustine in actiune ca in interviu nu a indicat vreo marcă de produse cosmetice preferata.

După evenimentul din Elveţia, în revista Cosmopolitan a aparut un articol conform caruia se sustine ca sportiva ar prefera anumite marci: Wella, Vichy şi Garnier – care de altfel au fost promovate in aceasta revista alături de imaginea ei.

De asemenea, sportiva sustine faptul ca fotografia publicată este o preluare neautorizată a unei fotografii de pe site-ul Omega.

Pentru faptele expuse, Camelia Potec susţine că i s-au încălcat „în mod flagrant şi evident dreptul la viaţa privată, în dimensiunea dreptului la imagine prin deturnare şi denaturare, precum şi dreptul la nume, prin explorare comercială neautorizată”[3].

Potrivit reclamantei, faptul că pe pagina de internet a elveţienilor exista fotografia respectivă nu conferea pârâţilor dreptul de a prelua imaginea, dreptul de a interveni asupra fotografiei afectând integritatea acesteia prin trunchiere şi dreptul de publicare a ei în alte scopuri decât asocierii exclusive cu marca Omega.

În ceea ce priveşte dreptul la imagine, sportiva consideră că acesta i-a fost încălcat prin asocierea neautorizată cu produse în scopul comercializării. In dosar, reclamanta face referire şi la practica franceză în domeniul încălcării drepturilor conexe dreptului de proprietate intelectuală. Potrivit acestora „utilizarea imaginii unei persoane publice în scopuri comerciale este supusă autorizării exprese”.

Camelia Potec sustine că aceste fapte intră în sfera ilicitului civil şi atrag răspunderea civilă delictuală a celor în culpă. În ceea ce priveşte daunele solicitate, Camelia Potec le evaluează la 150.000 de euro.

În afară de daunele materiale, campioana olimpică mai cere şi daune morale. Astfel, pentru „suferinţa psihică” produsă de apariţia în revistă a faptului că ar folosi cremă de faţă Vichy sau şampon Garnier, Camelia Potec mai solicita suma de 30.000 de euro.

Trecand peste intrebarea daca suma respectiva este sau nu justificata, ramane intrebarea daca si in ce temei se poate initia o actiune in pretentii in vederea obtinerii de despagubiri pentru incalcarea dreptului la propria imagine.

O prima reglementare a dreptului la propria imagine, chiar daca sub titlul „protectia portretului” o gasim in cap.11, art.88 al Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor.

Conform acestor dispozitii, difuzarea unei opere care contine un portret necesita autorizarea persoanei reprezentata in acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul operei respective nu are dreptul sa o reproduca sau sa o comunice public fara consimtamantul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani dupa moartea sa.

In schimb, in lege sunt prevazute si exceptiile de la necesitatea consimtamantului: „consimtamantul nu este necesar daca persoana reprezentata in portret este de profesie model sau a primit o remuneratie pentru a poza”. Totusi, legea privind drepturile de autor stipuleaza expres ca, in aceasta situatie, autorizarea nu este necesara doar „in lipsa unei clauze contrare”. Rezulta ca daca persoana in cauza solicita expres ca imaginea sa sa nu fie data publicitatii, jurnalistul va trebui sa tina cont de aceasta cerere.

De aseamenea, legea 8/1996 mai precizeaza ca autorizarea nu este necesara nici pentru difuzarea unei opere care contine portretul:

„a) unei persoane general cunoscute, daca portretul a fost executat cu ocazia activitatilor sale publice;

b) unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezinta o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.”

Conform legii drepturilor de autor, constituie opere protejate operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei. Deci publicarea fotografiilor reprezentand sau continand portretul unor persoane, difuzarea unor filme continand astfel de imagini necesita autorizarea celui reprezentat.

O problema privind aspectul dreptului la propria imagine ar fi ca legea 8/1996 nu este foarte clara in privinta a ceea ce ar trebui sa se inteleaga prin „portret”. Definitia DEX-ului ar fi „reprezentare (prin desen, pictură, gravură) a unei persoane; chip. 2) descriere orală sau scrisă a unei persoane. 3) (în literatură) înfăţişare şi tipizare artistică a personajului unei opere”.

Desi necuprinsa in definitia portretului, fotografia este in momentul de fata cea mai utilizata forma a portretului, astfel incat publicarea neautorizata a unei fotografii intr-o revista incalca prevederile legii privind dreptul de autor.

In cazul portretului realizat prin fotografie sau prin alt procedeu analog trebuie avute in vedere si dispozitiile cuprinse in art.85-87 din legea 8/1996 care se refera la utilizarea operelor fotografice.

O alta reglementare aplicabila dreptului la propria imagine este legea privind publicitatea nr.148/2000 care interzice publicitatea care:

„f) aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnităţii şi vieţii particulare a persoanelor”.

De asemenea, art. 16 din Codul de practica in publicitate prevede ca ”Reclamele nu trebuie sa prezinte sau sa faca referire la persoane – private sau publice – fara acordul prealabil al acestora”.

In acelasi domeniu mai este incidenta Decizia CNA nr. 248/2004 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine.

Decizia CNA se aliniaza acquis-ului comunitar in materie, instituit de Directiva europeana Televiziunea Fara Frontiere, si practicii europene: autoritatile europene de reglementare in domeniul audiovizual impun posturilor de radio si de televiziune sa respecte drepturile persoanei cu privire la viata sa privata, propria imagine, onoarea si reputatia sa – asa cum sunt stabilite prin lege si jurisprudenta.

De asemenea, Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei 1003/1993, privind Etica jurnalismului precizeaza: “In cadrul jurnalismului, informatia si opiniile trebuie sa respecte prezumtia de nevinovatie. Totodata, trebuie respectat dreptul individului la intimitate. Persoanele cu pozitii in sfera publica au dreptul la protectia intimitatii, cu exceptia cazurilor in care viata personala poate influenta asupra vietii publice a acestora. Faptul ca persoana detine un post public nu o priveaza de dreptul la intimitate. La cererea persoanelor in cauza, mijloacele de informare in masa trebuie sa corecteze automat si imediat orice stire sau opinie falsa sau eronata difuzata.”

Folosirea de catre o televiziune, radio sau revista a numelui unei persoane alaturi de o marca de produse sau servicii fara acordul acestei persoane constituie in fapt publicitate mascata. Aceasta utilizare a numelui/imaginii unei persoane se face in scopul influentarii publicului de a asocia marca respectiva cu persoana care de obicei nu este numai foarte cunoscuta ci are si o reputatie pozitiva.

Publicitate mascata este definita de legea audiovizualului nr. 504/2002 astfel cum a fost modificata de legea 402/2003 ca fiind „prezentarea în programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a bunurilor, serviciilor, denumirilor, marcilor comerciale sau activitatilor unui producator de bunuri ori prestator de servicii, daca aceasta prezentare este facuta în mod intentionat de radiodifuzor, în scop publicitar nedeclarat, si care poate crea confuzie în rândul publicului cu privire la adevaratul sau scop; o asemenea forma de prezentare este considerata intentionata mai ales atunci când este facuta în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu efect similar” si potrivit aceleiasi legi constituie contraventie.

Intrucat intotdeauna un articol oricat de mic, dar neinsotit de semnul distinctiv pentru materialele publicitare (litera P intr-un cerc), va avea un impact mult mai mare in randul cititorilor decat o reclama care va ocupa in pagina cam acelasi spatiu ca si articolul respectiv, tentatia va fi de a folosi publicitatea mascata.

De cele mai multe ori jurnalistii se apara invocand dreptul la informare publica. Demarcarea clara a unei informatii ca fiind de interes public tine de politica editoriala a fiecarui canal mass-media, de targetul acestuia si, nu in ultimul rand de subiectivismul editorului, pentru ca acesta este independent. Consiliul National al Audiovizualului nu reglementeaza prin nici o decizie ce inseamna interes public si care sunt acele informatii care pot fi considerate de interes pentru public, atunci nu sunt publicitate mascata.

Pentru a putea fi catalogata drept publicitate mascata, o informatie trebuie sa fie plasata in acel context cu intentia de a face publicitate, sa prezinte avantajele unui produs sau serviciu si sa prezinte doar calitatile acestuia, fara a vorbi de defecte. Iar toate acestea trebuie dovedite ca fiind intentionate pentru a putea cataloga o informatie ca a fi publicitate mascata.

Relevant in materia dreptului la propria imagine este si art. 94 din Legea 8/1996 astfel cum a fost modificata care prevede ca „sunt recunoscuti si protejati, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artistii interpreti sau executanti, pentru propriile interpretari ori executii, producatorii de inregistrari sonore si producatorii de inregistrari audiovizuale, pentru propriile inregistrari, si organismele de radiodifuziune si de televiziune, pentru propriile emisiuni si servicii de programe”

In sensul legii privind dreptul de autor, prin „artisti interpreti” sau „executanti” se intelege: „actorii, cantaretii, muzicienii, dansatorii si alte persoane care prezinta, canta, danseaza, recita, declama, joaca, interpreteaza, regizeaza, dirijeaza ori executa in orice alta modalitate o opera literara sau artistica, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietati, de circ ori de marionete”.

Acesti artisti au dreptul moral de a pretinde recunoasterea paternitatii propriei interpretari sau executii si dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat ori comunicat la fiecare spectacol si la fiecare utilizare a inregistrarii acestuia.

Pe langa drepturile morale, legea dreptului de autor prevede si modul de calcul al drepturilor patrimoniale, artistul interpret sau executant avand dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice  distribuirea interpretarii sau a executiei fixate.

O alta problema in cadrul dreptului la propria imagine, ar fi dreptul la nume, in special al numelor personalitatilor. Dreptul la nume este un drept nepatrimonial, neevaluabil in bani.

Nu exista o definitie legala a numelui dar prin reglementarea structurii, dobandirii, modificarii si a schimbarii acestuia legea ofera elementele necesare definirii sale. Pe baza acestor elemente in literatura juridica au fost propuse mai multe definitii ale numelui, dintre care o retinem pe cae conform careia numele este „acel atribut al persoanei fizice care consta in dreptul omului de a fi individualizat, in familie si in societate, prin cuvintele stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie.”

Numele are o structura si aceasta este stabilita de art. 12 alin (2) din Decretul nr. 31/1954. Conform dispozitiei legale citate „Numele cuprinde numele de familie si prenumele”

Ce se intampla insa daca o societate foloseste fara drept numele unei persoane in scopul de a obtine avantaje patrimoniale?

De exemplu, numele „Doroftei” a fost folosit pentru o scurta perioada de timp (in 2003) ca marca a unor produse din tutun. Desi fara a fi inregistrata, marca respectiva compusa din numele „Doroftei” se poate spune ca este notorie.

In cazul in care tigarile respective incepeau sa fie puse in vanzare, societatea producatoare ar fi profitat in mod injust si neloial de numele cunoscutului campion mondial la box. Notificata, societatea respectiva a renuntat imediat la folosirea marcii „Doroftei”.

Tinand cont de faptul ca pentru a face o marca sa fie cunoscuta de public trebuie investiti foarte multi bani si de asemenea, timp, este de asteptat ca diverse companii sa profite de numele cunoscut al unei personalitati (indiferent din ce domeniu) pentru a-si asocia marca de numele sau imaginea respectivei personalitati, in scopul de a obtine avantaje neloiale daca nu vor intelege ca in schimbul folosirii numelui sau portretului personalitatii trebuie platita un anumit pret care de multe ori nu va fi mic.

[2] P. Andrei, E. Safta-Romano, Protectia juridica a dreptului la propria imagine, rev. dreptul nr5-6/1993, pag.49

[3] Revista “Gandul”  din 05.10.2005

Respectiva Hotarare prevede ca studentii care doresc sa infiinteze o societate comerciala beneficiaza de scutiri de la plata taxelor si tarifelor.

Insa pentru a beneficia de aceste facilitati, studentul care infiinteaza o societate trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. sa urmeze cursurile unei forme de invatamant superior (de lunga sau de scurta durata) la o institutie de invatamant acreditata;
2. sa fie cel putin in anul II de studiu
3. sa nu fi depasit varsta de 30 ani.

Indeplinirea acestor conditii legale trebuie sa fie atestata printr-un act doveditor emis de institutia de invatamant superior acreditata al carei student este solicitantul. In concret, va fi nevoie de o adeverinta emisa cu acest scop si care va fi depusa in original la Registrul Comertului, odata cu actele de infiintare.

Facilitatile fiscale se acorda o singura data si pentru constituirea unei singure societati, individual sau impreuna cu alti studenti care indeplinesc conditiile legale mentionate mai sus. Este de remarcat faptul ca aceste facilitati se acorda doar pentru viitoarele societati care vor avea ca si asociati studenti, nu se acorda de exemplu unei societati care va avea asociati un student si o persoana care nu indeplineste aceasta calitate.

Un alt aspect important se refera la faptul ca facilitatile fiscale se acorda numai pentru constituirea unei firme, nu si in cazul dobandirii acesteia prin cesiunea partilor sociale de la o alta persoana.

Studentii beneficiaza de urmatoarele reduceri de taxe:

1. taxele si tarifele pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la oficiile registrului comertului de pe langa tribunale;
2. taxele si tarifele pentru autorizarea functionarii solicitate comerciantilor la constituire;
3. taxele si tarifele pentru obtinerea de la administratia publica locala a autorizatiei de desfasurare a unor activitati economice in mod independent;
4. tarifele pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei Partea a IV-a, a incheierii de inmatriculare pronuntata de judecatorul delegat la oficiul registrului comertului de pe langa tribunal; (in prezent, rezolutiile emise de directori ai oficiului registrului comertului)
5. taxa de timbru pentru activitatea notariala, in cazul actelor a caror incheiere in forma autentica este obligatorie.

In schimb, raman aceleasi taxe ca si pentru ceilalti solicitanti pentru:

1. taxa de verificare si/sau rezervare firma si/sau emblema; (56 RON)
2. taxa judiciara de timbru si de timbru judiciar. (39 RON)

In ce priveste capitalul social minim de 200 RON necesar pentru constituirea SRL-urilor, acesta va fi subscris si varsat integral de catre asociat/asociati. Este adevarat ca a existat o initiativa a Ministerului pt IMM-uri avand ca scop reducerea cuantumului capitalului social la 10 RON (pentru studenti) insa potrivit legislatiei in vigoare acest lucru nu este inca posibil.

La un calcul aproximativ al scutirilor ajungem la concluzia ca studentul economiseste aproximativ 500 RON. Insa daca in termen de 3 ani de la inmatricularea societatii intervine cesionarea partiala sau totala a partilor sociale sau actiunilor atunci societatea va fi obligata sa restituie integral sumele pentru care s-a acordat scutirea de plata.

Autor : Avocat Oana Albu
Cabinet de avocatura Elena Grecu

Bugetul asigurarilor sociale de stat stabileste cotele de contributie ale angajatilor si ale angajatorilor, care se vor aplica incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie, care au ca termen de calcul, declarare si plata data de 25 februarie 2009.

In baza prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, pentru anul 2009, cotele de contributie de asigurari sociale vor fi:
a) 31,3% pentru conditii normale de munca, datorata de angajator si angajati, din care 10,5% datorata de angajati si 20,8% datorata de angajatori;
b) 36,3% pentru conditii deosebite de munca, datorata de angajator si angajati, din care 10,5% datorata de angajati si 25,8% datorata de angajatori;
c) 41,3% pentru conditii speciale de munca, datorata de angajator si angajati, din care 10,5% datorata de angajati, si 30,8% datorata de angajatori.

In cota de contributie individuala de asigurari sociale, datorata de angajati, este inclusa si cota de 2,5% aferenta fondurilor de pensii administrate privat.

Creantele se pot naste dintr-o promisiune de vanzare, dintr-un contract de locatiune, pot lua forma unei pensii de intretinere si le corespunde in general datoria de a plati o suma de bani. Aceste exemple nu sunt enumerate exhaustiv, putand exista si alte cazuri prevazute de lege.

Dreptul de creanta nu confera titularului un drept de urmarire sau de preferinta, ci un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

Se impune in continuare sa facem analiza titlurilor de creanta. Un titlu de creanta este inscrisul doveditor al datoriei debitorului, necesar pentru a se realiza constrangerea debitorului de a-si executa prestatia la care s-a obligat.

Este important de stiut ca raportul juridic exista chiar din momentul acordului de vointe al partilor si poate fi disociat de inscrisul care il constata. Acest inscris este insa necesar pentru a dovedi existenta raportului – asa cum decurge si din prevederile art. 1191-1195 din Codul Civil.

Creanta nu este executorie prin ea insasi pentru ca debitorul este considerat a fi “de incredere”. Pentru a trece la valorificarea acestui drept, un creditor are doua alternative:

1. procedura de drept comun

Aceasta este reglementata de Codul de procedura si are ca scop obtinerea unui titlu executoriu in baza caruia creditorul sa procedeze la executarea silita a creantei solicitate. Judecatorul va proceda la analiza cazului si va aprecia daca pretentiile sunt intemeiate sau nu. In functie de cuantumul debitului datorat de debitor, Codul de procedura civila stabileste instantele competente a judeca litigiul: Judecatoria (procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare mai mica de 100 000 RON; cererile in materie civila al caror obiect are o valoare mai mica de 500 000 RON); si Tribunalul (litigii al caror obiect are o valoare de peste 100.000 RON in comercial sau peste 500 000 RON in civil).

Aceasta procedura prezinta dezavantajul ca procesul dureaza mult, iar cheltuielile sunt mai mari (cererea introductiva se timbreaza in functie de cuantumul creantei). Se poate trage de timp si sa ajungi sa nu iti mai recuperezi niciodata creanta. Intr-o prima faza, se impune obligativitatea parcurgerii unei proceduri de conciliere prealabila obligatorie. Abia apoi putem introduce o cerere de chemare in judecata, iar in cursul procesului se poate administra un probatoriu complex care sa taraganeze solutionarea cauzei. Bineinteles, hotararea poate fi atacata ulterior prin apel, recurs – asa ca e bine sa aveti in vedere toate aceste aspecte de la inceput.

1. procedura somatiei de plata

Somatia de plata este o procedura speciala ce are ca scop realizarea de bunavoie sau prin executare silita a unor creante. Caracteristica de baza a acestei proceduri este celeritatea – asa ca procedurile sunt simplificate: termene mai scurte, limitarea probatoriului, a cheltuielilor si a cailor de atac.

Procedura somatiei de plata este reglementata de Ordonanta nr. 5/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 295/2002, iar ulterior modificata prin Ordonanta de urgenta nr. 142/2002, Ordonanta de urgenta nr. 58/2003 si Legea nr. 195/2004. Nu este o ‘somatie’ ad-literam pentru ca prin intermediul ei se obtine chiar emiterea titlului executoriu.

Conditii de admisibilitate

-                  Existenta unei obligatii patrimoniale civile sau comerciale. Creditorul trebuie sa aiba o creanta careia sa ii corespunda datoria de a plati o suma de bani.

-                  Creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. Creanta este certa atunci cand existenta ei este nendoielnica (rezulta din inscrisul constatator); este lichida cand cuantumul ei este precis determinat sau cel putin determinabil si este exigibila cand este ajunsa la scadenta si i se poate cere executarea.

-                  Mijloacele de proba acceptate pentru dovedirea creantei sunt inscrisurile. In aceasta procedura simplificata se administreaza doar inscrisuri.

Hotararile pronuntate in cadrul acestei proceduri nu au autoritatea lucrului judecat asupra fondului litigiului. Astfel, daca aceasta cale nu se finalizeaza cu un rezultat favorabil si nu se emite ordonanta continand somatia de plata, creditorul are dreptul sa porneasca procedura de drept comun pentru recuperarea debitului. Cererile privind somatia de plata se depun la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta. Daca, dimpotriva, debitorul este cel nemultumit de solutionarea cauzei, el poate formula o cale de atac specifica procedurii somatiei de plata, numita cerere in anulare care are efect suspensiv de executare silita.

Procedura speciala a somatiei de plata a fost introdusa de leguitor mai ales pentru litigiile comerciale, pentru a oferi creditorilor o cale rapida si mai putin costisitoare de a-si recupera creantele asupra carora nu exista indoieli. Din pacate, unele instante tind sa ignore faptul ca principiul celeritatii a stat la baza acestei reglementari si procesele dureaza destul de mult.

Avocatii nostri va pot asista atat in procedurile premergatoare instantei (notificari, conciliere) cat si in etapa judecarii litigiilor:

Adresa: Str. Popa Rusu, nr. 16A, sect. 2, Bucuresti
Tel: 0745 007 311
Tel: 0726 693 039
Fax: 0318.152.869
E-mail: office@infiintamfirme.ro

Pachetul Inscrierea la Autoritatea Naţionala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cuprinde urmatoarele:

-          intocmirea dosarului in conformitate cu Legea 677/ 2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date prin completarea cererilor necesare intocmirii

-          purtarea corespondentei cu Autoritatea Naţionala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

-          furnizarea unui model de Nota de informare (necesara postarii pe site-ul propriu sau la sediu)

Onorariul nostru: 150 EUR+TVA

Avocatii nostri va stau la dispozitie pentru mai multe informatii si consultanta necesara

office@infiintamfirme.ro
Mobil: +40 745 007 311

Dar ce este cel mai important, ofiterii sau agentii de politie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor cu competente in domeniu, precum si  personalul Garzii Financiare pot aplica amenzi in cazul in care vreo persoana nu respecta dispozitiile legii privind inregistrarea programelor de calculator.

Limitele amenzii sunt intre 2.000 RON si 10.000 RON, amenda respectiva aplicandu-se si persoanelor juridice, situatie in care limitele amenzilor se majoreaza de trei ori.

Ce trebuie sa stie un programator dar mai ales o societate care produce sau comercializeaza softuri pentru a evita o asemenea amenda?

In primul rand, faptul ca este obligatorie inregistrarea sau, dupa caz, inscrierea in Registrul national al programelor pentru calculator pentru persoanele fizice autorizate si persoanele juridice care desfasoara pe teritoriul Romaniei oricare dintre urmatoarele activitati:

a) producere de programe pentru calculator;

b) import de programe pentru calculator;

c) distribuire de programe pentru calculator;

d) inchiriere de programe pentru calculator;

e) comercializare de programe pentru calculator;

In al doilea rand, dupa inscriere/inregistrare, fiecare program de calculator produs in Romania sau importat si comercializat de catre comercianti specializati trebuie de asemenea inregistrat.

Astfel, art.25 din Ordonanta 25/2006 prevede faptul ca „Persoanele fizice sau juridice inregistrate in Registrul national al programelor pentru calculator, sunt obligate sa inscrie programele pentru calculator in Registrul national al programelor pentru calculator, inainte de introducerea acestora in circuitul comercial.”

Ca orice regula, si aceasta are anumite exceptii si anume faptul ca anumite programe nu sunt obligatorii a fi inregistrate.

Acestea sunt programele necesare functionarii unui anume aparat, softurile dedicate (cele realizate pentru beneficial unui singur client) sau programul folosit in cadrul unei singure societati.

Cu exceptia acestor 3 tipuri de programe, toate programele create trebuie inregistrate, comerciantul si producatorul riscand amenzi destul de mari in cazul in care nu se inregistreaza ca si producator/distribuitor de soft sau in cazul in care nu inregistreaza fiecare soft creat.

Pentru consultanta juridica apelati la avocati cu experienta

office@infiintamfirme.ro
Mobil: +40 745 007 311

Daca insa aceste informatii permit accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice, in special pe nume de domeniu sau o adresa de posta electronica si daca sunt efectuate de un tert independent fata de persoana in cauza (cu atat mai mai ales atunci cand sunt realizate cu titlu gratuit), atunci acestea nu vor fi considerate ca fiind comunicari cu caracter comercial.

Legea vine in sprijinul protectiei vietii private astfel incat daca destinatarul nu si-a  exprimat in prealabil consimtamantul expres, atunci este strict interzisa orice comunicare comerciale prin posta electronica.

In ce priveste forma pe care trebuie sa o imbrace consimatmantul destinatarului, aceasta este prevazuta in Norma metodologica din 2002 pentru aplicarea Legii nr. 365/2002 privind comertul electronic.

Astfel, consimtamantul poate fi obtinut in orice forma insa in eventualitatea unui conflict, sarcina probei va reveni furnizorului de servicii.  De asemenea consimtamantul comunicat printr-un mesaj transmis prin posta electronica este valabil exprimat de catre destinatar numai daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: sa fie expediat din cutia postala in care destinatarul doreste sa primeasca comunicarile comerciale iar subiectul mesajului sa cuprinda textul “ACCEPT COMUNICARI COMERCIALE DIN PARTEA”, scris cu majuscule, si numele sau denumirea persoanei in numele careia se vor transmite comunicarile comerciale.

Furnizorul serviciilor trebuie sa aiba in vedere ca subiectul mesajelor transmise prin posta electronica, in masura in care acestea constituie comunicari comerciale, trebuie sa inceapa cu cuvantul “PUBLICITATE” scris cu majuscule.

In orice caz, destinatarul comunicarilor comerciale are dreptul sa-si  revoce consimtamantul de a mai primi asemenea comunicari doar prin simpla notificare in acest sens a furnizorului.

In acest scop, norma metodologica prevede in sarcina furnizorului obligatia de a implementa o procedura gratuita, accesibila inclusiv prin mijloace electronice, prin care destinatarul sa poata sa isi revoce consimtamantul.

Atentie, daca au trecut mai mult de 48 de ore de la revocarea consimtamantului de catre destinatar si furnizorul de servicii inca mai trimite astfel de comunicari atunci acestea vor intra in sfera “spam-urilor”.

Care sunt riscurile si sanctiunile ?

Orice persoana lezata de primirea unor mailuri nesolicitate cu caracter comercial poate depune o plangere la ANC (Autoritatea Competenta pentru Comunicatii).

Ca raspuns al acestei plageri, ANC trimite o adresa persoanei impotriva careia a fost facuta plangerea solicitandu-i sa faca dovada ca a obtinut de la destinatar consimtamantul expres.

De obicei pentru acest raspuns este acordat un termen de cateva zile precizandu-se ca in situatia in care nu vor fi furnizate informatiile solicitate si detinute ori daca sunt furnizate informatii inexate atunci va fi aplicata o amenda cuprinsa intre 1000 lei si 50000 lei.

Cu aceeasi amenda va fi sanctionat si furnizorul serviciilor ce efectueaza comunicari comerciale si pentru care nu a primit un consimtamant expres al destinatarului.

In concluzie, cu toate ca informarea on-line a publicului cu privire la anumite servicii sau produse poate parea neoneroasa si eficienta, in realitate poate crea multe prejudicii pentru furnizorul neinformat de dezvoltarea legislatiei anti-SPAM.

Pentru consultanta juridica apelati la avocati cu experienta

office@infiintamfirme.ro
Mobil: +40 745 007 311

Desigur, în măsura în care produsele nu sunt evident diferite recunoaşterea acestora nu constituie nici o problemă pentru consumator; de exemplu, punând alături un autoturism, un strung, o imprimanta, o revistă şi un pachet de biscuiti, consumatorul nu va avea nevoie de nici un însemn ajutător pentru a deosebi între ele produsele nenţionate.

Dacă însă produsele sunt identice – de exemplu două televizoare, provenind de la doi producători, foarte apropiate din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, ambele televizoare având în acelaşi timp şi carcase asemănătoare, consumatorului îi va fi greu să aleagă produsul realizat de către un anumit producător; în aceste condiţii, marca este semnul suplimentar, care ataşat produsului, îi va permite consumatorului să deosebească între ele produsele identice sau similare.

Se stie ca cel care achizitioneaza un anumit produs/serviciu (cumparatorul) este dispus să plătească suplimentar pentru speranţa că produsul sau serviciul cumpărat îi va satisface exigenţele; în măsura în care această speranţă îi va fi confirmată, el va continua să cumpere acel produs şi să-l recomande şi altor posibili cumpărători. Astfel, concluzia este că o marcă este cu atât mai valoroasă cu cât:

• mai mulţi cumpărători cumpără produse având marca respectivă,
• aceştia sunt dispuşi să plătească suplimentar pentru aceste produse, în raport cu produsele similare dar având alte mărci.

Evaluarea unei marci nu difera esential de evaluarea unui activ tangibil (de exemplu, o cladire sau un utilaj), deoarece masoara de fapt capacitatea activului respectiv de a crea beneficii (profituri) viitoare. In particular, dificultatea evaluarii consta tocmai in proba existentei si stabilitatii marcii: daca un utilaj poate fi inspectat si evaluat pe loc in curtea fabricii, in cazul unei marci situatia este total diferita: acesta rezida de fapt in mintea milioanelor de consumatori si nu poate fi pastrat in depozit.

Desi nu exista multe statistici in acest sens, este cunoscut faptul ca in afacerile business-to-business, IT sau in domeniul farmaceutic, de exemplu, ponderea marcii este mai mica decat a altor active. In schimb, in categoria bunurilor de consum marca este, in cele mai multe cazuri, activul principal, cu o pondere care poate depasi 50%, fiind astfel mai mare decat toate celelalte active la un loc

Desi majoritatea societatilor realizeazã importanta utilizãrii mãrcilor pentru a-si diferentia produsele de cele ale concurentei, nu toate înteleg importanta protejãrii lor prin înregistrare (obtinerea titlului de proprietate).

Inregistrarea – în conformitate cu legea mãrcilor în vigoare – oferã unei societati drepturi exclusive de a folosi marca respectiva pentru produsele/serviciile pentru care a fost inregistrata si dreptul de a-i împiedica pe altii sã comercializeze produse similare sau identice sub aceeasi marcã sau sub o marcã similarã de naturã sã creeze confuzie pentru public.

Fãrã înregistrare, investitiile unei organizatii în comercializarea unui produs se pot risipi, deoarece firme rivale pot utiliza aceeasi marcã sau o marcã similarã pânã la confuzie pentru produse similare ori identice. In aceastã situatie, clientii pot fi indusi în eroare astfel încât sã cumpere produsul firmei concurente crezând cã este produsul unui anumit producator.

Consecintele – în situatia datã – pot fi scãderea profitului intreprinderii, crearea confuziei pentru clientii acesteia si chiar aducerea de prejudicii reputatiei si imaginii societatii, mai ales dacã produsul concurentei este de calitate inferioarã.

Având în vedere valoarea mãrcilor si importanta pe care acestea o pot avea în determinarea succesului de piatã al unor produse, este necesar ca societatile sã se asigure cã mãrcile pe care le utilizeazã sunt înregistrate, pe pietele unde isi comercializeaza produsele/presteaza serviciile.

Numai în aceste conditii o marcã poate furniza protectie titularului, asigurându-i dreptul exclusiv de a o utiliza pentru desemnarea unor produse si servicii sau pentru a autoriza un tert sã o utilizeze în schimbul unei plãti.

Exista si opinia cã înregistrând obiectul de activitate si numele comercial la registrul comertului, acest nume va fi protejat automat si ca marcã. Este o perceptie gresitã, des întâlnitã, din pãcate!

Numele comercial este numele întreg al societatii si este cel cu care aceasta se identificã – o societate neputand avea decat un nume comercial, in timp ce marca este semnul menit sa distinga produsul/serviciul fabricat/prestat de catre societate de altele similare.

O societate poate avea mai multe mãrci diferite sau poate utiliza o anumitã marcã pentru a-si identifica toate produsele, o anumitã gamã de produse sau un tip de produs realizat de cãtre aceasta.

Principiul la inregistrarea marcilor este „primul venit, primul servit”, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci neverificand daca persoana care depune la inregistrare o marca este si titularul de drept al acesteia.

Concluzia este ca inregistrand marca (acest lucru presupunand achitarea unor taxe relativ mici), societatea se protejeaza de atacul concurentei.

Consilierii nostri in proprietate intelectuala va ofera consultanta necesara pentru inregistrarea marcilor.

office@infiintamfirme.ro
Mobil: +40 745 007 311

]]> http://www.infiintamfirme.ro/2009/09/inregistrare-marci/feed/ 0